joi, 17 aprilie 2014

NOUA SCRIPTURĂ TRANSMISĂ DE IISUS/SANANDA capitolul 10

Capitolul 10
Transcrisă de Kathryn E. May,  28 august 2013

Atunci când acest Plan al Ascensiunii, care se desfăşoară în acest moment, a fost conceput acum mii de ani, a fost considerat unul foarte ambiţios. Chiar dacă au fost multe planete ale cosmosului care au ascensionat, şi multe grupuri de oameni care au făcut acest lucru în trecut, de obicei nu se întâmplă împreună- planeta şi locuitorii laolaltă.

De obicei planeta este golită de locuitori, care se duc în altă parte pentru a-şi face lecţiile, în timp ce planeta îşi ridică vibraţia către un nivel din ce în ce mai mare, reuşind în sfârşit tranziţia către dimensiunile mai înalte. Unii au făcut acest lucru de mai multe ori, şi acum locuiesc în planul ce nu este vizibil vouă. In alte cazuri, sufletele individuale şi-au asumat rolul de a se ridica într-o dimensiune mai înaltă, unde şi ele există într-o dimensiune neperceptibilă ochiului uman.

Sunteţi familiarizaţi cu povestea morţii şi învierii mele. Aceasta a fost ascensiunea mea de pe planeta Pământ în dimensiunile mai înalte. Intenţia a fost de a reprezenta posibilitatea unei vieţi eterne, cu un corp trezit pentru a fi vehicululul cu care vă puteţi întoarce în dimensiunile joase daca doriţi, fără a fi nevoie să treceţi prin procesul de naştere şi moarte. Din nefericire, această parte a poveştii nu a fost spusă, prin urmare o sa profit de oportunitate pentru a o explica.

Nu am venit pe draga noastră Planetă Pământ să mor pentru păcatele nimănui. Este o idee ilogică, din moment ce suntem responsabili fiecare pentru propriile noastre acţiuni şi credinţe. Am venit să vă învăţ despre Iubire, doar atât. Am vrut să-mi exprim propria Iubire pentru Creator, şi să arăt celorlalţi că şi ei pot găsi consolare, inspiraţie şi conexiunea adâncă cu cei în formă de spirit care vă supraveghează şi vă sprijină de-a lungul vieţii. Am văzut cruzimea şi lăcomia pe această planetă şi am vrut să găsesc o modalitate să conduc lumea departe de suferinţa pe care a cauzat-o.

Din nefericire, nu am reuşit să stopez marşul rasei Reptiliene. Mi-au distorsionat învăţăturile, în modul în care au alcătuit Biblia, şi mai eficient în modul în care mi-au interpretat învăţăturile. Discipolii mei au încercat din răsputeri ca scrierile lor să reflecte bine ce am reprezentat, dar acestea au fost copleşite de contribuţiile celor a căror agendă era de promovare a separării, exclusivismului mai degrabă decât Unitatea şi recunoaşterea că toţi suntem Unul.

Nu am venit să stabilesc o religie, Creştinismul. Nu aş fi permis învăţături care separă oamenii, evreii de ceilalţi de alte credinţe. Am sperat să creez un corp de lucru care putea fi inclus in orice religie sau punct de vedere filozofic. Era menit să extindă conştiinţa, indiferent de sistemul de credinţe al persoanei. Din nefericire, nu părăsisem încă planul terestru când, cel numit Pavel a luat în nume propriu începerea unei campanii prozelitiste în care s-a autointitulat Apostolul Neamurilor. Aşa a început separarea între adepţii mei şi ceilalţi ce a continuat până în prezent.

Pavel, sau Saul aşa cum este el cunoscut, nu mă cunoştea, neînţelegând imensa mea dorinţă de a încuraja Unitatea indiferent de rase, religii sau crezuri. In schimb, a început o cruciadă de predare a propriei versiuni a cuvintelor mele, adaptate viziunii lui înguste asupra lumii. A fost un om crud, al cărui scop era să persecute adepţii mei. Este adevărat că a avut o „viziune” în care l-am întrebat de ce era atât de determinat să facă acest lucru. Nu era nimic deosebit legat de abilitatea lui de a-mi auzi vocea. Mulţi au putut să-mi audă vocea mai consistent decât el. Acest lucru l-a convins să-şi încheie cruciada deschisă în care intenţiona să ne omoare, dar atracţia sa faţă de putere şi violenţă psihologică nu s-a sfârşit atunci.

Nu l-am învinovăţit pe Pavel pentru râvna sa, nici pentru efectul distructiv al învăţăturilor sale. Era sub influenţa forţelor întunericului, a fost locuit de entităţi reptiliene, şi a fost puternic influenţat de lecţiile timpurii din familie. A fost iertat cu mult timp în urmă, şi a fost readus familiei de Iubire şi Lumină. Va juca un rol important în Ascensiunea apropiată a umanităţii. De fapt, acum este comandantul uneia din marile nave ce va ajuta la vindecarea celor din primul val care şi-au ridicat îndeajuns de mult vibraţia  pentru a trece în dimensiunea a 5-a.

Mulţi dintre voi trăiţi cu impresia că apropiatul eveniment este ceva ce „vi se va întâmpla” deoarece sunteţi aici pe Pământ. Aţi fost înspăimântaţi cu imagini de războaie teribile, vreme catastrofică, şi alte evenimente ce ameninţă viaţa. Aceasta a fost o campanie iniţiată de cei întunecaţi de a vă distrage şi de a vă scade vibraţia încât să nu mai puteţi ascensiona către Lumină,  acolo unde veţi fi în afara influenţei lor.

Vedeţi voi, rasa Reptiliană ce a controlat media şi toate celelalte instituţii importante ale planetei nu au fost capabili să se înalţe mai mult de dimensiunea a 4-a. S-au împotmolit în limitările genetice auto-create de ei; nu au fost capabili de iubire,  au dispreţuit Lumina. Unica lor dorinţă era de  a controla umanitatea,  au făcut acest lucru prin menţinerea voastră într-o stare de frică. Frica este opusul Iubirii, prin urmare dacă staţi în frică nu puteţi ascensiona pentru a vă alătura Companiei Cerului. A fost o strategie foarte simplă şi eficientă, este modul de viaţă de care vrem să vă eliberăm.

Reptilienii şi alte entităţi Intunecate nu mai sunt acum pe planetă, din 22 august 2013. Puteţi auzi desfăşurarea marii ceremonii în care le-a fost dată alternativa de a fi în Lumină sau de a fi dizolvaţi ca suflete. Aproape un milion dintre ei au fost salvaţi şi s-au alăturat voluntar Mamei şi Tatălui Dumnezeu şi celorlalţi Maeştri ce i-au întâmpinat Acasă. Inregistrarea evenimentului este pe BlogTalkRadio.com/ChannelPanel,* disponibilă pentru toţi. Am fost acolo, ca observator al momentului monumental ce marchează începutul unei noi ere. A fost cu adevărat un punct de cotitură ce va permite continuarea Ascensiunii într-o atmosferă de libertate şi independenţă individuală.

Mulţi dintre voi aţi fost „posedaţi” de chinul de a căra o entitate întunecată. Erau capabili să se mişte în formă de spirit, de la un om la altul, cauzand durere, boală, şi cel mai rău dintre toate inducând idei de disperare, depresie şi anxietate gazdei. Au dezvoltat tehnologii pentru a-şi promova propaganda şi de a tortura pe cei ce i-au sfidat. Au fost cu adevărat Răzbunarea Umanităţii. Mama Dumnezeu a vorbit despre aceste lucruri foarte concis în mesajul ei, pe acelaşi program de radio.

Liderul Reptilienilor, Reginald, şi-a luat responsabilitatea de a-şi conduce oamenii către Lumină, şi va avea un rol important în restabilirea şi recuperarea a mii de ani de viaţă ca adepţi ai unei fiinţe imaginare numită Diavolul, Satana.  Au fost convinşi că Lucifer este eroul lor Intunecat. Cand şi-a anunţat public, plin de lacrimi reîntoarcerea către Mama/Tata Dumnezeu, fiind întâmpinat ca un erou al Luminii, a marcat începutul sfârşitului pentru ei.

In scurta perioadă de o lună, domnia lor de teroare a luat sfârşit. Liderii lor au fost îndepărtaţi de pe planetă, eroul lor fiind exact liderul presupuşilor inamici, şi au fost invitaţi să fie reprimiţi ca şi rasa risipitoare ce au fost de eoni. Implicaţiile acestui sfârşit dramatic- adevarata Apocalipsă- de-abia a început să fie simţită pe planetă. Se va desfăşura treptat, pe măsură ce oamenii se trezesc către cunoaşterea că nu mai trăiesc sub oprimare.

Dictatorului Sirian i-a fost permis să rămână ca exemplu final, ca obiect al lecţiei, despre cum va fi tratată cruzimea în cazul în care oamenii transformaţi după programul reptilian- cei numiţi de Kathryn candidaţi la rele „wannabes” vor continua cu acţiunile lor întunecate. Lucrurile vor fi rezolvate când acesta realizează că nu mai are sprijin, deoarece toţi „şi-au dat duhul” când a venit vorba de a profita de pe spinarea celor săraci . Nu mai există o structură de putere care să-i protejeze, şi să le permită imunitatea în faţa acuzării. Colapsul Turnului Intunericului este la îndemână.

Aceasta este Apocalipsa, Dragilor. Este un eveniment ce va aduce dansul pe străzi, pe măsură ce întreg globul experimentează Primavara Arabă- termen ce reprezintă ridicarea celor oprimaţi, pentru a forma mai multe forme de guvernare viabile, binevoitoare pentru toţi. A trecut prin convulsii, cum era de aşteptat, dar este o forţă puternică de neoprit a Binelui ce a aprins imaginaţia celor ce străduiesc pentru Lumină. Se va înfăptui pe Pământ aşa cum este şi în Ceruri/ Rai.

Raiul este un loc al iubirii nesfârşite. Nu există pedeapsă, judecată sau recompensă. Este ca un loc multidimensional guvernat democratic în afara timpului şi spaţiului. Nu există limite în evoluţie, în învăţare sau înflorire pentru suflet. Toată creativitatea este celebrată, toate individualităţile respectate, şi toate eforturile pentru Iubire şi Lumină sunt sprijinite de Prim Creator şi de Maeştrii Inălţaţi reprezentand Legiunea sa de Lumină. In Galaxia Calea Lactee, casa noastră, guvernarea este supravegheată de Mama/ Tatăl Dumnezeu, aceste Fiinţe Iluminate de Iubire Pură ce au creat Tot Ceea Ce este aici în această galaxie.

Aţi fost învăţaţi că există o conducere trinitară responsabilă aici pe Pământ. Prim Creatorul, Creatorul tuturor Creatorilor, Mama/ Tatăl Dumnezeu, şi eu , Sananda, cel cunoscut ca şi Yeshua ben Joseph. Mama Dumnezeu este cunoscută ca şi Sekhmet, Isis, Împărăteasa, şi a fost reprezentată ca o leoaică, marele Sfinx. Dumnezeu Tatăl este cunoscut ca şi Alcyone, Yahweh, Allah, Shiva şi mai recent ca Zorra. Prim Creatorul este Mâna Invizibilă din spatele creaţiei, Sursa tuturor Lucrurilor, şi cel pe care îl onorăm şi iubim mai presus de toate. Nu există o anumită denumire pentru a-l descrie pe Prim Creator ca un el/ea. Pur şi simplu îl onorăm şi îl adorăm pe Creatorul nostru, ce este Iubire, sursa întregii Lumini.

In întreg cosmosul, incluzând sistemele stelare vizibile şi invizibile ochiului uman sunt multe rase, multe planete locuite, şi energie infinită. Aceasta este energia folosită de puternicii Creatori, Zeii care creează toate fiinţele, sufletele, planetele si stelele. Ei cunosc şi predau misterul Creaţiei, şi reprezintă apogeul scării ascensiunii- abilitatea de a crea. Această abilitate este ţinută secret, o responsabilitate sacră asumată doar de Cei mai Mari dintre cei Mari.

Au fost mulţi întunecaţi care au încercat să comande puterea Creaţiei, dar eforturile lor au eşuat, precum eforturile lor de pe Planeta Pământ de a clona fiinţe, plante artificiale şi de a manipula structurile sacre ale ADN-ului. Nu va mai continua, acum că iniţiatorii acestor proiecte nu mai sunt. In plus, masiva otrăvire a Mamei Pământ prin extracţia şi folosirea combustibililor fosili va fi oprită, deoarece este o invadare profană a corpului ei sacru.

De mult timp au existat tehnologii ce puteau înlocui aceste practici distructive, dar folosirea lor a fost interzisă de cei a căror putere şi profit s-ar fi micşorat. Această dominaţia asupra progresului tehnologic a fost ridicat o dată cu îndepărtarea rasei Reptiliene. Veţi vedea acum o înflorire a inventicii ca niciodată până acum, iar accesul vostru la cunoaşterea avansată va fi nelimitat  pe măsură ce fraţii şi surorile din alte sisteme stelare vor putea împărtăşi întreaga lor cunoaştere în fiecare domeniu de viaţă.

Nu numai noi forme de energie şi transport vor fi disponibile pentru voi. Toate problemele din agricultură, rezerva de apă şi managementul ei, şi tot confortul vieţii va fi pus într-o nouă lumină prin cooperarea şi inspiraţia din partea oricăruia doriţi să vă îndreptaţi atenţia. Această cooperare va fi oferită, niciodată impusă, deoarece nu acesta este modul în care membrii iubitori şi plini de pace ai Federaţiei Intergalactice de Lumină operează.  Desigur această traducere in engleză a numelor lor nu surprinde sentimentul de libertate şi cooperare pe care îl reprezintă. Este o organizaţie de lideri planetari din întreg cosmosul care au încheiat alianţa în slujba muncii Prim Creatorului, prin acţiuni de Iubire si Lumină în interesul Binelui.

Comandantul Suprem al flotei de nave spaţiale ce aparţine Federaţiei Intergalactice este cel numit Ashtar. A fost prezent pe orbita Pământului, şi mesajele lui au fost transmise prin diferiţi mediumi, pe măsură ce a organizat şi adunat marea flotă ce este folosită pentru a vă ajuta. Nava lui, Noul Ierusalim, a fost casa mea  de la ultima mea incarnare ca Iisus, şi împreună am supravegheat apropiata Ascensiune a Planetei Pământ. Ashtar este cel care a fost responsabil de protecţia Mamei Pământ pe măsura trecerii ei prin procesul propriei Ascensiuni.

Da, mai există unii din dimensiuni inferioare ale Universului care folosesc forţă militară pentru a întrerupe mişcarea întregii planete în dimensiunile mai înalte, dar nu sunt atât de periculoşi precum se cred ei. Federaţia preferă mijloacele paşnice de soluţionare a conflictelor, şi nu îşi va folosi considerabila putere dacă nu este necesar. Acest lucru dă impresia întunecaţilor că ne e frică să ne luptăm cu ei, idee falsă de altfel; preferăm doar să nu folosim forţa. Federaţia  a acţionat doar când a fost necesar, când o planetă le cere acest lucru, ca şi în cazul îndepărtării prezente a celor întunecaţi din preajma voastră.

După cum vedeţi, sunteţi pe deplin protejaţi şi supravegheaţi de Legiunile de Lumină, care au fost însărcinate de Prim Creator să o ajute pe Mama Pământ şi umanitatea în Ascensiune. Vor ajuta dar doar în aşa maniera încât să nu fie considerată o intervenţie. Doresc să subliniez că procesul acesta nu este ceva ce vă va fi făcut vouă sau pentru voi. Este ceva ce va fi împlinit de fiecare dintre voi în mod individual mai întâi, şi apoi ca grup, deoarece nimeni nu va ascensiona până nu-şi va fi terminat propriul proces de învăţare.

Aceasta înseamnă că fiecare dintre voi va trebui să înveţe să vindece restul de nemulţumiri, furie, dispreţ şi frică  în care aţi fost cufundaţi de atâtea vieţi. Fiecare persoană va preda armele, fie că e vorba de tendinţa spre agresiune sau inclinaţia spre controlul egoist al celorlalţi. Toată energia întunecată va fi curăţată, toate acţiunile întunecate lepădate. Ar putea suna copleşitor. Aşa şi este. La început este mai greu, întrucât de abia vă obişnuiţi cu libertatea fizică şi emoţională, dar suntem încrezători în flexibilitatea şi marele potenţial inerent al sufletului uman. Suntem aici pentru a vă ajuta, iar prezenţa noastră va fi simţită din ce în ce mai mult, pe măsură ce energia Luminii se răspândeşte pe întreaga planeta.

Bucuraţi-vă, Dragilor. Apocalipsa voastră a fost scrisă în stele. Este sfârşitul lumii aşa cum o ştiţi voi, deoarece lumea pe care aţi cunoscut-o voi a fost una a întunericului, războiului, suferinţei şi controlului din partea forţelor răului. S-a terminat. Acum, în acest an al calendarului vostru, 2013 începe o nouă eră a vieţii pe glorioasa Planetă Albastră, Mama Pământ. Voi ce aţi ales să fiţi aici acum, şi toţi cei care aţi venit ca suflete din surse îndepărtate din întregul Universul, vor împărtăşi triumful, bucuria scrisă în destinul vostru.

Şi eu am ales să fiu aici, să conduc această minunată Ascensiune, plin de Iubire şi Admiraţie pentru sufletele curajoase ce sunt fraţii şi surorile inimii mele.

Eu sunt Sananda, cel cunoscut ca Iisus din Nazareth.

Transcris de Kathryn E. May, 30 August, 5 PM,  EDT.

Traducere Alina


Sursă: http://www.whoneedslight.net/page/482499956

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu